Primul oftalmolog al Siriei: Europa îi plânge cu un ochi pe refugiați, cu celălalt îi ia în cătarea armei

Trebuie să vă reamintesc că anul trecut în Siria au avut loc alegeri prezidențiale. Pentru prima oară după vreo cinci decenii, s-au prezentat mai mulți candidați (24, între care două femei și un creștin). Prezența la vot a fost de 73,42 la sută, respectiv 11.634.412 din 15.845.575 de cetățeni cu drept de vot. Un record, dacă ne gândim că în vara lui 2014 Siria deținea deja recordul de țară cu cei mai mulți refugiați (în jur de 2,5 milioane, atunci, dintre care peste un milion doar în Libanul vecin), că în zonele ocupate de rebeli nu s-a putut vota, iar ambasadele Siriei în lume se închideau una câte una. Cu 88,7 la sută din voturi, Bashar Al-Assad a câștigat al treilea mandat de 7 ani. Președintele vorbește cu tacticoșenia omului decis să nu se miște din scaun până în 2021.

Întrebat, firește, despre criza refugiaților, răspunde pe larg, cu o satisfacție disimulată cu greu: „Occidentul îi plânge cu un ochi pe refugiați și cu celălalt îi ia în cătarea armei (…) Deci, Occidentul îi plânge, și Occidentul sprijină teroriștii de la începutul crizei, când spunea că e e o revoltă pașnică, apoi mai târziu că e o opoziție moderată, iar acum spune că e terorism An-Nusra și ISIS, dar din cauza statului sirian sau a regimului sirian sau a președintelui sirian. Cât timp Occidentul produce acest tip de propagandă, va avea și mai mulți refugiați. Problema nu este dacă Europa nu-i acceptă sau îi adoptă ca pe refugiați, este despre a nu dori să se confrunte cu cauza. Dacă vă pasă de ei, nu mai sprijiniți terorismul (….) Noi suntem în război cu terorismul, iar acest terorism este sprijinit de puteri străine”.

E limpede, constată unul dintre ziariști, că Iranul, odată rezolvată chestiunea nucleară, va juca un rol mai activ în regiune. Cât de important este suportul Iranului pentru dumneavoastră? E un suport militar? Dacă da, ce forme îmbracă? Președintele replică diplomatic, făcând mai întâi istoria bunelor relații siriano-iraniene, apoi declară: „Iranul sprijină Siria și poporul sirian. Este alături de statul sirian din punct de vedere politic, economic și militar. Când spunem militar nu înseamnă – cum clamează unii în media Occidentală – că Iranul frunizează Siriei arme sau forțe armate. Asta nu e adevărat. Ne trimite echipament militar și, desigur, există un schimb de experți militari între Siria și Iran. Așa s-a întâmplat dintotdeauna și este firesc ca această cooperare dintrte țările noastre să crească în vremuri grele. Da, sprijinul iranian este esențial pentru stailitatea Siriei în acest război dificil și sălbatic”.

Cum priviți, întreabă ziariștii ruși, crearea unei zone libere de teroriști în nordul țării, la granița cu Turcia? „A spune că frontiera cu Turcia ar trebui să fie liberă de terorism înseamnă că terorismul e permis în alte zone. E inacceptabil. Terorismul trebuie eradicat peste tot; iar noi facem apel de trei decenii pentru o coaliție internatională împotriva terorismului (…) Știm că Turcia susține An-Nusra și ISIS, aprovizionându-i cu arme, bani și voluntari. Și este notoriu faptul că Turcia are relații apropiate cu Occidentul. ErdoÄŸan și DavutoÄŸlu nu pot face un singur pas fără să se coordoneze mai întâi cu Statele Unite și alte țări occidentale. An-Nusra și ISIS operează cu atâta forță în regiune sub acoperirea Occidentului, pentru că statele occidentale au crezut întotdeauna că teorismul e o carte pe care o pot scoate din mânecă și utiliza din timp în timp. Acum, occidentalii vor să folosească An-Nusra împotriva ISIS, poate pentru că ISIS e necontrolabil, într-o formă sau alta. Dar aceasta nu înseamnă că vor să stârpească ISIS (…)”

E întrerupt dintr-un lung excurs despre terorism: „Vorbind despre partenerii regionali, cu care dintre aceștia sunteți pregătit să cooperați în lupta contra terorismului?” Președintele răspunde fără ezitare: „Neîndoielnic cu țări prietene, în mod special cu Rusia și Iran. Cooperăm, de asemenea, cu Irakul, pentru că se confruntă cu același tip de terorism. Cât privește alte tări, nu respingem nici o țară care dovedește că are voința de a combate terorismul, nu cum procedează așa-numita condusă de Statele Unite. De altfel, de când această coaliție a început să opereze, ISIS s-a extins. Cu alte cuvinte, coaliția a ratat și nu are nici un impact la sol. În același timp, țări ca Turcia, Qatar, Arabia Saudită și țările occidentale care au furnizat acoperire terorismului, precum Franța, Statele Unite și altele, nu pot lupta cu terorismul. Nu poți fi în același timp cu și împotriva terorismului”. Urmează un meșteșug de propagandă de război despre cum grupări din fosta opoziție se alătură armatei.

Ce este ISIS astăzi? „Cu certitudine nu e un stat (după cum își extinde terioriul și se organizează economico-administrativ, acționează ca un stat terorist, dar președintele Siriei nu poate s-o recunoască, n.m.). Este un grup terorist. Dar, dacă mă întrebați ce este, să discutăm deschis: este al treilea stadiu al otrăvurilor politice sau ideologice produse de Occident, destinat unor obiective politice. Primul stadiu a fost reprezentat de Frații Musulmani, la începutul secolului trecut. Al doilea stadiu a fost reprezentat de Al-Qaeda în Afganistan, contra Uniunii Sovietice. Iar al treilea stadiu e reprezentat e ISIS, An-Nusra și aceste grupări. Cine este ISIS? Si cine sunt aceste grupări? Sunt pur si simplu produsele extremiste ale Occidentului”.

La întrebările despre kurzi o scaldă îndelung. Apoi, când e pe punctul de a-și adormi interlocutorii, cineva pune întrebarea: „Coaliția condusă de Statele Unite desfășoară bombardamente deasupra teritoriului Siriei de aproximativ un an, pe aceleași culoare aeriene unde aviația siriană bombardează țintele ISIS, și nu a existat nici un singur incident între forțele coaliției și cele siriene, nu s-au ciocnit niciodată. Există vreo coordonare, directă sau indirectă, în lupta împotriva ISIS, între guvernul sirian și coaliția condusă de Statele Unite ?” Vine răspunsul, năucitor: „O să fiți surprins dacă vă voi spune că nu. Răspunsul meu poate părea nereal, acum, când luptăm împotriva aceluiași să-i spunem dușman, când vizăm aceleași ținte, în același perimetru, fără nici un fel de coordonare, dar, de asemenea, fără nici un conflict. E straniu, dar acesta este adevărul. Nu există nici un fel de coordonare sau contact între guvernul sirian și guvernul american sau între armata siriană și armata Statelor Unite. Fiindcă ei nu pot mărturisi, nu pot accepta realitatea că noi suntem singura putere care luptă contra ISIS la sol. Pentru ei, probabil, dacă ar ar exista o înțelegere sau o cooperare cu armata siriană ar fi ca o recunoaștere a eficacității noastre în lupta cu ISIS”.

Bashar Al-Assad pune, în ultimele două fraze, degetul pe rană: principalul său țel, ca și al rușilor care îl sprijină cu forțe sporite, chiar acesta este – ca regimul de la Damasc să devină parte a soluției. Să fie investit cu misiunea de luptător împotriva autointitulatului Stat Islamic și, în consecință, să fie legitimat.

Post scriptum. Bogdan Misăilă îmi propune ceea ce numește o „speculație”. Nu e deloc o speculație, ci una dintre temele cele mai serioase legate de Orientul Mijlociu (și nu numai). Transcriu textul integral – un punct de vedere care are sens și nerv: „Nu lupta pentru tara lor pentru ca arabii nu sunt patrioti. Nationalismul nu exista in mentalitatea arabilor sau este foarte jos pe scara valorilor morale. Pentru ei, apartenenta la o patrie nu este importanta. Uitati-va la harta tarilor arabe, parca cineva s-a jucat cu rigla si a trasat granitele tarilor la „f…-.-i ma-sa”. Nici nu-i de mirare ca nu se simt ca apartinand unei tari. Probabil, cel mai important lucru, dupa relige si familie, este carui trib ii apartine: „sunni” sau „shia”. Si, pe principiul asta si-o „trag” oriunde si oricand. Nationalismul ar putea actiona ca o contra-greutate la extremismul religios (de orice fel). D-aia, paradoxal, aparitia unui stat (cum ar fi ISIS) nascut pe criterii etnice in zona ar schimba lucrurile in bine (pe termen lung)„. Îmi rezerv plăcerea să-i răspund pe larg, cât mai curând.